Culoarea Miracolelor

princes japanese

A fost odată o fetiţă care credea în miracole şi în lucruri magice. Era sigură că atunci când ea pleacă din casă papuşile ei încep sa se mişte, să vorbeasă şi să se joace între ele. De aceea, când se întorcea de la şcoală băga uşoor-uşoooor cheia în broască şi mergea in vârful picioarelor ca să nu le deranjeze joaca. Şi să surprindă măcar o mică frântură din conversaţia lor. Întreba pe toată lumea dacă ei au văzut vreodată jucăriile vorbind, dar toţi îi spuneau să nu fie prostuţă că jucăriile nu vorbesc şi nici nu se mişcă. Şi nici miracole nu există. Şi nici lumi nevăzute dincolo de albastrul cerului. Dar ea ştia că nu e aşa. Ea ştia că există miracole şi ştia că există o lume nevăzută. Şi se tot mira că alţii, în special adulţii, nu o văd. Doar şi ei aveau ochii. Şi unii nici măcar nu erau miopi ca ea. Şi totuşi nu reuşeau să zărească nicicum lumea aceea nevăzută.

Au mai trecut ceva ani, fetiţa a început să se joace pe hârtie cu creionul şi cuvintele, umplând caiete întregi de inocente povestiri, povestioare şi cărţi rescrise din trăirile ei. Şi toţi din jur îi spuneau că e doar o pierdere de timp, că nu o să reuşească niciodată să scoată ceva bun din asta. Dar ea le spunea: ‘Ba o să reuşesc.”  Şi le spunea că ea va deveni o prinţesă scriitoare. Şi toţi îi spuneau că aşa ceva nu s-a mai pomenit şi aşa ceva nu se există pe planeta albastră. “Ba există. Ba se poate”, răspundea ea cu încrederea necontaminată de negativismul acestei lumi. Dar ei nu puteau să admită că au avut şansa să îşi trăiască propriul miracol şi au pierdut-o ramânând inţepeniţi în jalnice zone de confort. Aşadar, ei trebuiau să îşi transfere toate fricile şi neîmplinirile lor asupra altora. Şi îi spuneau că prinţii sunt numai în poveşti, că în realitatea 3D aceştia se transformă în broaşte, care mai de care mai urâte şi hidoase. “Ba nu e adevărat”, se încăpăţîna ea să creadă. kiss-me-250x270

Anii au trecut, păpuşile au rămas uitate într-o cutie, cerneala s-a estompat resemnată pe vechile caiete studenţeşti cu colţurile îndoite, fetiţa a devenit femeie şi prinţii prevestiţi care s-au transformat în broscoi i-au ieşit, ce-i drept, în cale.

Dar în inima ei a ştiut mereu că miracolele există.  Că prinţesele chiar pot să scrie cărţi, că prinţii autentici vin atunci când planetele hotărăsc ştrengăreşte şi discret să pogoare al nouălea cer pe pământ. Şi într-o bună şi binecuvântată zi lumea nevăzută i s-a revelat în toată splendoarea ei, a devenit prinţesa în care ei nu credeau şi pe care nu o puteau vedea. Pentru că ochii lor nu mai puteau să distingă acea rară, distinsă şi tulburătoare culoare – cea a miracolelor.

“Ba există. Ba se poate”. mare colorata

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>