Cei Trei  Imparati si legislatia anti-fumat (poveste dintr-un iatac de taina)

 

A fost o data ca si in alte dati, ca de nu s-a povestit inca nu inseamna ca n-a fost chiar asa, odata foarte nu chiar cu atat de mult timp in urma, undeva peste sapte mari si paisprezece tari,  intr-un iatac de taina s-au intalnit trei puternici imparati. Fiecare a mers acolo ca sa petreaca desigur cu cei de aceeasi maretie ca a sa, ca sa mai se sfatuiasca cu singurii priceputi in treburi imparatesti. Nu era pentru prima data ca se intalneau asa in taina si cu siguranta ca nici ultima data nu va fi fost.

Ei, si se face ca tot vorbind ei despre chestiuni de-ale lor imparatesti, iarasi ajuns-au a-l pomeni pe un al patrulea imparat, care cu ei dimpreuna apartinea si el ca un urias, ca un  gigant ce era, de minuscula tagma a imparatilor. Faima si renumele lor strabatea peste tot pamantul, doar ca numele lor nu se mai stie. Pe al patrulea imparat insa, pe cel care iarasi se razletise de ei si iatacul lor cel de taina, sa-l numim imparatul T. Fiecare spus-a ce avea de spus si intelegere aveau ca erau nemultumiti cu totii de chipul  in care imparatul T se purta fata de ei. Mai vorbisera de el barfelnic si in alte dati, insa de data asta, unuia dintre cei trei imparati, nu se mai stie caruia, i-a incoltit un gand. Nu l-a tainuit de ceilalti, ci raspicat a zis:

Ar merita sa-l lovim.

Tacere grava s-a asternut, imparatii masurand parca vorba cu imbarliciu. Fiecare imparat ganditu-s-a in sinesi la cel greu cuvant si probaluia la fetele alorlalti incotro bate vantul. S-au tot scrutat ei asa, pana ce unul ridicandu-si mainile amandoua, si-a apucat coroana de pe cap si coborat-o-a pe masa, prinzand a rasuci de ea. Curand la fel a facut un al doilea dintre imparati si cel de-al treilea deindata, caci coroanele ce le purtau erau in adevar niste imparatesti abace mestesugite cu nestemate, la care isi numara fiecare bogatiile cele nenumarate. Socoteau.

Ce socoteau? si ce fel de loveala sa i se faca imparatului T? Pai sigur nu erau ei  sa mane un azvarlitor cu prastia sa-i sparga un vitraliu de la palat ori vreun covaci ticalos ce cu caiaua sa-i sgarie caleasca cea cu blazon imparatesc inaripat. Ar fi fost nici cat piscatura de tantar pe spinarea unui bivol. Sa ridice fiecare oaste si impreunandu-se sa porneasca cu razboi impotriva imparatului T? S-ar mai fi facut asa poate sub domnia bunicilor imparati, cand pradaciunea unei imparatii era inca rentabila. Vremurile insa se schimbasera…mult. Apoi erau si ei imparati si aveau stiitura deplina despre unde-l doare cel mai tare pe orice imparat. Palitura musai trebuiau sa i-o dea imparatului T la vistierie, ca doara acolo isi tin imparatii sufletu si inima la pastru. Asadar se socoteau cat avea sa-i coste pe ei rafuiala. Rezultatul?

Taxa pentru ei avea sa fie nici cat o calpa paraluta, desigur, doar erau imparati, nu prostime. Osebitura dintre imparat si randas sta taman in asta: randasul trebuie sa achite in vreo felurime si pentru cel mai marunt lucru, in vreme ce imparatul primeste cea mai mare parte din tot ce e mai bun si din orice pofteste el, fara sa plateasca defel, doar pentru ca e imparat. Asa ca ce mai turavura, au cazut la intelegere, ca doar partea fiecaruia de bani pesin a spesa era nula. Impreuna au ticluit si planul. Urma fiecare a se sluji ca de o suta si cincizeci sau doua sute de milioane de piramidolari sau poate ceva mai mult si cu rabdariu, in timp ca de patru sau cinci ani sa puie foc ici-colea si sa atate flacarile, pana izbandesc a parjoli imparatia lui T. Banii trebuinciosi aveau sa fie castigul cuvenit imparatului de la doar unu dintre cei mai mici dintre multimea de arendasi sau ispravnici pusi peste pamanturile si cislele, satele si targurile imparatului. Cu sumusoara ceia doar avea sa sporeasca mai putin vistieria imparateasca, fara ca din dansa sa se ia o lescaie. In ochii celor trei imparati merita cu prisosinta scazamantul lor fara de paguba, pentru a-i administra papara cuvenita lui T. A fost atunci in iatacul cel de taina o petrecere de toata pomina, despre care n-a prins de veste nimeni niciodata, ca mai tare s-a incins cheful lor si au bechetuit mai mult ca oricand, urzind pedeapsa lor pentru imparatul T.

Inturnandu-se fiecare la palatul sau si-a chemat sfetnicul cel de taina, caruia i-a poruncit cum sa-i faca lui T din spinare cobza. Toata coptura trebuia sa fie in asa modru tainuit, ca nimenea sa nu poata a nadai ce si cum. Avea sfetnicu treabusoara sa dibuiasca intre supusi ori pripasiti trei sau patru barbati cu oarece greutate si musai sa stie a tine o taina, pe care sa-i tocmeasca pe o plata bunicica si intaiu sa-i cerce temeinic ca-s de nadejde. Fara a avea stire unu de altu’ si fara a le face defel de cunoscut al cui slujitor este, sfetnicul urma sa porneasca pe fiecare incotrova taman hat peste vama si hotar. Pe meleaguri departisoare de locul imparatului, dara intr-un loc cu oarece insemnatate, ei trebuiau sa puna anume rostuiala. Mintitor, fara sa lamureasca ce cearca a obtine, avea poveste ca fiind el negustor ajuns bogat foarte, amintitu-si-a de locurile unde fost-a zamislit ori de unde parintia lui facuse ochi ori unde coasta lui se prasise ori altceva bine chitit. Ca acolo voia el a prosfera si inzestra pe careva, ca multumita Lui Dumnezeu, ca mare avutie i-a mai dat lui. Trebuia slujitorul sa iscodeasca care ar fi pe acolo om vrednic si in care mestesug, apoi sa se-nturneze a-i spune. Avea apoi el a cumpani dintre mai multi cui, pe nestiute de toti, sa-i pice o punga cu gologani… ca nu avea trebuinta el de fala in ochii norodului, ca in smerenie se face fapta inaintea Celui de Sus, Care toate le vede si le stie, ca numele sau, ce oricum fals il spusese, sa nu se afle de nimenea vreodata, ca partasi la o facere de bine fi-vor ei si binecuvantare alaturi de castig primi-vor… si bla-bla, bla-bla-bla, bla-bla-bla-bla.

Zis si facut. Se inturna supusul la sfetnic cu catastif de oameni ce-i aflase el vrednici. Aceasta punea alesator degetul pe cinci sau poate zece la care sa li se prilejuiasca ajutor. Trimetea apoi pe supus la savarsire si sa caute altii inca. Dar in taina totul sa se faca, ca Cel Care vegheaza…Cum ti-e voia stapane. Banetul avea sa se poarte pe funduri de desagi zrenturosi, dositi sub legaturi de vreascuri mucezite, cu catari rapciugosi, manati de argati netrebnici, pe cararui dosnice si prin locuri pustii, ca de veste sa nu se prinda ai cui ar fi fost. De felurite mestesuguri osebea sfetnicul, in asa chip ca numa unu din cinci sau din mai multi avea noima incontra imparatiei lui T, iar restul doar de pacalitura se punea. Acela era poate un slujbas marunt ce dadea din coate sa ajunga curtean sau poate judecator mare. Poate era vreun magistru ce se mutase de la a cauta piatra filozofala. Poate sa fi fost un stihuitor pretuit. Putea fi un spiter destoinic. Un filozof orator putea ca sa fie. Chiar un doftoroi inchinat anume era nimerit de ales. Destingea sfetnicul ca intre mai multi sa se afle unu deja pornit cu gand iutit, ce de la sine scapata scantei impotriva imparatiei lui T si la care poporul lua seama. Ca dansul nu trebuia induplecat ce sa faca. De trebuinta era decat sa-i astearna la-ndemana cremene si amnar, iasca si paie uscate, lemne de foc si carbuni, foale si loc potrivit. Acela strajuit de impiedicatori, de la sine avea sa iste foc, iar parjolul nicicum nu se putea probalui a fi pornit dela imparat.

Doua soiuri de mestesugari insotea sfetnicul sa-i salte: pe ai de se fac priveliste ori ramnesc sa ajunga pe vreun scaun de hotarnicire si legiuire, precum si pe ai de sa aduca probe. Pozitie si reazam. Advocati si doveditori. Frau si cal. Atata era indeajuns taraseniei. Ca toata bogatia imparatului T si toata imparatia lui statea intr-o singura roada a pamantului. Caci T era imparat al tabaciocului. Iara cum peste tot pamantul se raspandise patima de-a bea la tutun, pretudindeni se aflau si din cei care cu ravna se impotriveau viciului. Numai sa li se fi facut cale libera si nitel ajutor sa mearga pana la capat, iar parlitura era gata, ce singuri si rasfirati niciodata nu dovedeau.

Asa tesand in ascuns la peticute cei trei sfetnici de taina imparatesti, fara ca nimeni vreodata sa dibuie itele sau razboiul, folosindu-se de supusii cei tocmiti, putin ajutand pe unu colo sa se ridice, nitel imbrancind pe altul care ii tinea calea, platind pe inca altii sa cerceteze si mai in amanunt toate relele trase trupului omenesc de la tutun, s-au indeletnicit ei ani si ani sa se puie scanteie langa scanteie de sa ia foc si sa se intinda inspre imparatia tutunului,  fara ca cineva sa fie sa-l ostoiasca. Socoteala dintru inceput a imparatilor a fost colea, numai oleaca mai mult au purtat catarii, ca odata pus focul si inca dinspre cele patru zari, vantul singur l-a purtat din lemn in lemn pana unde se cuvenea. Asa se face ca urzeala au razbit-o pe deplin cum au poftit. Mistuitor parjol a venit peste imparatia tabacului. Grele lovituri au mai cazut una dupa alta asupra imparatului Tabacioc. Tare ce l-a mai durut sufletul, mai sa moara de inima rea. Scrutat-a el cu ochi de vultur pretutindenea, ca orice imparat ce nu vede imprejuru-i decat uzurpatori si uneltiri. Trimis-a el copoi pretutindeni sa dea de urma cui a pricinuit asa nasilic in imparatia sa. Nici o desluseala n-a aflat. Toate relele i-a parut ca din stihiile vazduhului sosite, ca si cum sortii i-ar fi fost potrivnici. Cercat-a el a se-ncontra si mult a mai risipit sa unga dregatori si sa popreasca urgiile, dara n-a fost cu putirinta. N-a scapatat, nici n-a ajuns la sapa de lemn imparatul Tabacioc, tot imparat a ramas, dar greuime de scadere a mai suferit vistieria sa si neaflat a fost de el ca cei trei imparati se intovarasisera ca astfel pe dansul sa-l izbeasca. Cea mai preaslavita petrecere s-a facut in iatacul de taina, cand lege s-a sigilat ca pungile cu tutun sa poarte pictat semn de otrava. In faptnic niminea niciodata afara de cei trei imparati si de sfetnicii lor nu a stiut. Niminea pana in zilele noastre nu a prins de veste despre conjuratie. Nici chiar supusii cei tocmiti prin mainile carora s-au si facut masinatiunile nu au banuit o clipa macar la ce anume au fost partasi. Taina a ramas si pe veci va ramane, nici povestitoru chiar n-o stie.

Culma poate a se socoti ca nici unul din cei trei imparati nu avea in toata imparatia batar o coliba unde sa impleteasca papusoi de tutun. Adica nici o pricopseala nu avea vreunul din surparea imparatului Tabacioc. Toata lucratura starnita de ei si raspandita mai apoi peste tot pamantul, se pornise din ceva personalnic. Fost-a aidoma multor si multor mari si intinse forfote pe pamant a caror cronici adevarate niciodata nu s-au scris, iscate de un anume.

Sfarsitul povestii va fi peste foarte indepartata vreme, au poate nu chiar asa multa. In timpurile cand HaseRul va fi aparut ca si cuvant si ocupatie, talcuise-va in fine ca imparatii, de cand au fost pe lume imparati si pana cand vor mai fi imparati pe lume, dintotdeauna se folosesc de oameni ca sa-si faca mendrele, dar mai ales intotdeauna, intotdeauna abuzeaza de Resursa Humana.

Leave a Comment


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>